Elevii de la Diaconovici-Tietz Resita, cei mai buni din lume

După cum ne-a informat directorul instituţiei de învăţământ reşiţene, prof. Viorica Gârtoi, „statul german a realizat un sondaj, iar rezultatele elevilor Colegiului Naţional „Diaconovici-Tietz“ Reşiţa au fost peste media internaţională, fiind cei mai buni“. Colegiul Naţional „Diaconovici-Tietz“ Reşiţa a organizat ceremonia de înmânare a diplomelor DSD I pentru nivelul de competenţă lingvistică, A2-B1, respectiv pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a de la secţiile germană şi română. 20 de reşiţeni au obţinut diplomele în urma unui examen scris şi oral în limba germană, organizat de către statul german. Aceştia sunt Alvin Cizmaş, Andreea Gherghe, Elena Lizica Gherghe, Noemi Năstăsescu, Janette Diana Năstăsescu, Erich Loidl, Teah Hartmann, Andrei Meresz, Tiiana Panici, Oana Ţugmeanu, Vanessa Samfira, Ivan-Cristian Gherliţa, Tudor Boroş, Daniel Moica, Robert Popa, Marius Suflea, Patrick Kafka, Marian Fera, Larisa Corocan şi Camelia Todor. Atestatele au fost înmânate de către Stefan Mahler, consultant de specialitate din partea guvernului Germaniei, pentru învăţământul în limba germană maternă şi modernă din afara graniţelor.Trebuie precizat faptul că aceste diplome le oferă tinerilor posibilitatea de a-şi depune candidatura pentru a studia la universităţi din spaţiul vorbitorilor de limba germană, cât şi posibilitatea de a se angaja la firme germane din ţară şi străinătate, întrucât este vorba despre certificate de competenţă lingvistică recunoscute la nivel internaţional.„Având în vedere că studiez această limbă de peste 11 ani, această diplomă-atestat de germană este o mare realizare pentru toţi şi cu siguranţă ne va ajuta pe viitor, mai ales dacă vom pleca într-o ţară vorbitoare de limbă germană, la facultate sau chiar la angajare“, ne-a declarat Tiiana Panici, elevă în clasa a XI-a C a Colegiului Naţional „Diaconovici-Tietz“ Reşiţa.

Sursă: Elevii de la Diaconovici-Tietz Resita, cei mai buni din lume – CAON

Cea mai veche şcoală din Reşiţa a marcat cei 141 de ani de existenţă

Cea mai veche şcoală din Reşiţa a marcat cei 141 de ani de existenţă. Colegiul Naţional „Diaconovici-Tietz“ a aniversat astăzi, 5 octombrie, pe langă „Ziua Educaţiei“, peste un secol şi patru decenii de învăţământ la Reşiţa.Elevii au desfăşurat mai multe activităţi atât în sălile de clase cât şi în curtea liceului. „Istoria unei instituții școlare se țese zi de zi, crește cu fiecare generație, cu fiecare promoție, cu fiecare absolvent şi este mereu vie și în schimbare, precum sunt sufletele și mințile locuitorilor ei – elevii “, spune Viorica Gîrtoi, directorul adjunct al Colegiului Naţional „Diaconovici-Tietz“.Elevii au dezbătut pe diverse teme: „Suntem aici de 141 de ani-istoricul liceului-concurs”, acţiune desfăşurată de cei din clasa a IX-a A, prof. Lungu Atina, acţiune urmată de ,,Micii arhitecţi-planul clasei şi al şcolii’’, clasa a IV-a B, înv.Demeniy Yvonne; ,,Istoricul liceului”-Power Point, clasa a IV-a A, înv. Lorena Băra. De asemenea, a avut loc şi o vizionare de filme din arhiva liceului ,, O altfel de şcoală’’, activitate coordonată de prof. Chwoica Sonia, prof. Mladin Camelia, prof. Tomoş Daniel. Elevii de liceu, au desfăşurat mai multe activităţi cum ar fi ,,Bastilia-şcoala mea’’ workshop, clasa a IX-a C, prof. Meilă Mircea; ,,De ce elev la Bastilia?’’ clasa a IX-a B, Prof. Iordan Ilinca; ,,Liceenii ca şi noi au fost… ’’ clasa a X-a A, prof. Jianu Mihaela; ,,Club de lectură’’ clasa a V-a A, prof. Fiştea-Homescu Valentina; confecţionări de aranjamente, vizionări de filme.Ziua s-a încheiat în aplauzele tinerilor care au ieşit în curtea şcolii şi au urmărit un program artistic susţinut de trupa „Red Flame” cu Jurchela Mattias, clasa a IX-a C, basist; dansuri de societate Pop Timeea, clasa a IX-a C şi ca invitat Vlad Iordăchescu; Bălean Arijana, clasa a IX-a C şi Dejan Bălean, clasa a XI-a B;Bianca Ionescu şi Denis Popescu clasa a IX-a C -gânduri despre ,,Bastilia’’, Liviu Belu, clasa a VIII-a A-recital de vioară.

Sursă: Cea mai veche şcoală din Reşiţa a marcat cei 141 de ani de existenţă | ARGUMENT

Educaţia sărbătorită festiv: Cea mai veche şcoală din Reşiţa la ceas aniversar

    

Educaţia sărbătorită festiv: Cea mai veche şcoală din Reşiţa la ceas aniversar!

Peste un secol şi 4 decenii de activitate în slujba învăţământului din spaţiul Banatului de Munte a fost marcat vineri, 5 octombrie odată cu aniversarea celei mai vechi şcoli din Reşiţa, înfiinţată în toamna anului 1877, în prezent sediul celui mai nou Colegiul Naţional din Caraş-Severin, „Diaconovici-Tietz”. Unitatea de învățământ, cunoscută de majoritatea reșițenilor sub numele de „Bastilia” a trecut de-alungul anilor prin mai multe titulaturi, schimbări și transformări, dar a rămas mereu fidelă educaţiei la cel mai înalt nivel, a declarat pentru Radio Reşiţa Viorica Gârtoi – directorul unităţii de învăţământ. În cei 141 de ani de existență, unitatea de învățământ din municipiul de pe Bârzava şi-a adus aportul la pregătirea de mari personalități de formație umanistă și real-tehnică, care au servit la dezvoltarea vieţii culturale, sociale, economice şi politice a judeţului, a României şi a lumii.Evenimentul aniversar s-a încheiat cu un concert susţinut de trupa reşiţeană Red Flame în curtea şcolii.

Sursă: Educaţia sărbătorită festiv: Cea mai veche şcoală din Reşiţa la ceas aniversar » Radio România Reșița

Ziua Germaniei sărbătorită la Colegiul Naţional „Diaconovici-Tietz“

Reprezentanţii Forumului Democratic al Germanilor Caraş-Severin, alături de elevii Colegiului Naţional „Diaconovici-Tietz“ au marcat astăzi Ziua Naţională a Germaniei.„Data de 3 octombrie este una importantă pentru toţi cei care iubesc limba, cultura şi spiritualitatea germană. Este ziua Unităţii Germane. A devenit o tradiţie să sărbătorim acest eveniment aici la Colegiul Naţional „Diaconovici-Tietz“, unitatea şcoală emblematică a judeţului Caraş-Severin pentru predarea bilingvă deoarece ne dorim să ducem mai departe tradiţiile germane, dar şi păstrarea limbii în această zonă din ţară“, a spus Erwin Ţigla, preşedintele Forumului German.Elevii au asistat la o scurtă istorie a acestei zile importante şi chiar au povestit experienţele proprii din vacanţele petrecute în Germania.

Sursă: Ziua Germaniei sărbătorită la Colegiul Naţional „Diaconovici-Tietz“ | ARGUMENT

Erasmus Plus. Vizită de lucru în Germania pentru elevii Colegiului Naţional „Diaconovici-Tietz“

Erasmus Plus. Vizită de lucru în Germania pentru elevii Colegiului Naţional „Diaconovici-Tietz“.O nouă etapă a proiectului Erasmus Plus are loc în această perioadă, de această dată în Germania. O delegaţie a Colegiului Naţional „Diaconovici-Tietz“ Reşiţa, formată din 13 elevi şi două cadre didactice, participă la Bezirksjugendring Schwaben des Bayerischen, Babenhausen, Germania, unde şi-au dat întâlnire cu partenerii străini din HWL – Kufstein, Austria, Institutul ”Gandhi” – Merano, Italia, ”Anton Fugger” Realschule Babenhausen, Germania. Coordonatorul proiectului este Organizația Tinerilor Șvabi din Babenhausen, Germania. Florica Molnar, profesor şi membru al delegaţiei reşiţene spune că „echipa Colegiului Național ”Diaconovici-Tietz” Reșița a pregătit o prezentare și un film despre Colegiul nostru, un set de întrebări și o prezentare PTT, despre istorie/cultură/artă/curiozități ale României. Elevii vor participa la diferite Workshop-uri pe tema proiectului „Violența în social-media“.Din partea Colegiului Național ”Diaconovici – Tietz” Reșița participanții sunt 13 elevi din clasele a X-a A,B,C – Banac Izabela, Bălu Irina Alexia, Bocean Alexandru, Ciurean Paula, Cheda Dennisa, Cismaru George, Galbenu Teodora, Burmai Silviu, Ifrim Bogdan, Ispas Dan, Hațegan Andreea, Moldovan Alexandru, Neda –Bendariu Darius, însoțiți de către prof. Florica Molnar și prof. Velciov Mihaela.

Sursă: Erasmus Plus. Vizită de lucru în Germania pentru elevii Colegiului Naţional „Diaconovici-Tietz“ | ARGUMENT