Elevii de la Diaconovici-Tietz Resita, cei mai buni din lume

Spune mai departe...
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

După cum ne-a informat directorul instituţiei de învăţământ reşiţene, prof. Viorica Gârtoi, „statul german a realizat un sondaj, iar rezultatele elevilor Colegiului Naţional „Diaconovici-Tietz“ Reşiţa au fost peste media internaţională, fiind cei mai buni“. Colegiul Naţional „Diaconovici-Tietz“ Reşiţa a organizat ceremonia de înmânare a diplomelor DSD I pentru nivelul de competenţă lingvistică, A2-B1, respectiv pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a de la secţiile germană şi română. 20 de reşiţeni au obţinut diplomele în urma unui examen scris şi oral în limba germană, organizat de către statul german. Aceştia sunt Alvin Cizmaş, Andreea Gherghe, Elena Lizica Gherghe, Noemi Năstăsescu, Janette Diana Năstăsescu, Erich Loidl, Teah Hartmann, Andrei Meresz, Tiiana Panici, Oana Ţugmeanu, Vanessa Samfira, Ivan-Cristian Gherliţa, Tudor Boroş, Daniel Moica, Robert Popa, Marius Suflea, Patrick Kafka, Marian Fera, Larisa Corocan şi Camelia Todor. Atestatele au fost înmânate de către Stefan Mahler, consultant de specialitate din partea guvernului Germaniei, pentru învăţământul în limba germană maternă şi modernă din afara graniţelor.Trebuie precizat faptul că aceste diplome le oferă tinerilor posibilitatea de a-şi depune candidatura pentru a studia la universităţi din spaţiul vorbitorilor de limba germană, cât şi posibilitatea de a se angaja la firme germane din ţară şi străinătate, întrucât este vorba despre certificate de competenţă lingvistică recunoscute la nivel internaţional.„Având în vedere că studiez această limbă de peste 11 ani, această diplomă-atestat de germană este o mare realizare pentru toţi şi cu siguranţă ne va ajuta pe viitor, mai ales dacă vom pleca într-o ţară vorbitoare de limbă germană, la facultate sau chiar la angajare“, ne-a declarat Tiiana Panici, elevă în clasa a XI-a C a Colegiului Naţional „Diaconovici-Tietz“ Reşiţa.

Sursă: Elevii de la Diaconovici-Tietz Resita, cei mai buni din lume – CAON

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *