„The Oscars” pentru „gâscanii” de la Bastilia! Primul bal organizat online de un liceu din Reșița!

Spune mai departe...
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Balul Gâscanilor CNDT 2020 este organizat anul acesta, în premieră, online de către Colegiul Național „Diaconovici Tietz” Reșița, după ce s-a decis în consiliul elevilor crearea acestui eveniment destinat celor care își vor lua anul acesta rămas bun de la frumoșii ani de liceu.„Viața începe acolo unde frica se termină! Pandemia ne-a îndepărtat foarte mult de anumite momente și sentimente unice pe care anii de liceu le ofereau tuturor generațiilor. Bastilia înseamnă acasă, iar acasă îți oferă un amalgam de sentimente: siguranță, fericire etc.. Atunci, cum am putea noi să lăsăm emoția balului să dispară? Cum am putea să nu le oferim măcar puțin din magia balului, în special gâscanilor? Nu puteam să îi lăsăm să părăsească această școala fără să simtă cu adevărat că sunt Gâscani, fără să profite de momentul lor unic unde se îndepărtează de stresul clasei a 12-a și intră într-un personaj care are legătură directă cu talentele și plăcerile lor. Tocmai din aceste motive am ales să urmăm conceptul unui bal online, mai precis „Balul online al Gâscanilor CNDTR 2020” și să alegem tema ”The Oscars” pentru a oferi tuturor posibilitatea de a pași într-o lume imaginară, departe de realitatea tristă de acum”, spun organizatorii pe pagina de facebook creată special pentru acest eveniment.După ce s-au pus cap la cap ideile, elevele Arijana Bălean și Bianca Ionescu au început efectiv să muncească la realizarea acestui bal atipic, susținute de profesoarele lor, Viorica Gârtoi și Sonia Chwoika, pentru găsirea sponsorilor și parcurgerea tuturor etapelor evenimentului.Filmulețul realizat în incinta Teatrului de Vest din Reșița va fi publicat pe facebook mâine în jurul orei 13:00. După o introducere similară premiilor Oscar, publicul va face cunoștință cu concurenții, după care va rula un mic filmuleț în care „gâscanii” își prezintă personajul pe care îl reprezintă, urmat de etapa probelor de talent.Cei 8 concurenți, patru fete și patru băieți, vor trece prin „focul” celor 7 probe de talent propuse de organizatori, o mare parte din ele fiind probe artistice.„Juriul o să voteze în seara aceasta, înainte să postăm, Miss și Mister Gâscan, iar în funcție de ce alege juriul, pentru votarea Miss și Mister Popularitate dintre ceilalți candidați, vom crea un sondaj pentru a fi votată „popularitatea”. Juriul este format din trei profesori și un elev din fosta generație, așa este tradiția”, ne-a explicat eleva Arijana Bălean.După perioada acordată publicului pentru a-i vota pe cei mai populari gâscani, va avea loc premierea câștigătorilor. https://www.facebook.com/events/759208068277592

Sursă: „The Oscars” pentru „gâscanii” de la Bastilia! Primul bal organizat online de un liceu din Reșița!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •